UNTOLD 2018. Organizatorii au anunţat primii artişti care vor urca pe scenă în această vară

09 Februarie 2018

UNTOLD 2018. Organizatorii au anunţat primii artişti care vor urca pe scenă în această vară

 

    Organizatorii au anunţat primii artişti care vor urca pe scenă în această vară la cea de-a patra ediţie.

    Printre ei se numără Armin Van Buuren, Kygo şi Prodigy.

    Festivalul va avea loc la începutul lunii august, la Cluj, şi au fost vândute deja peste 30 de mii de abonamente.

    Artistul care a făcut cunoscute în toată lumea melodiile “Stole the Show” şi Firestone”, DJ-ul şi producătorul norvegian Kygo va urca pentru prima dată pe scenă unui festival din România, la UNTOLD.

    Lui i se vor alătura DIPLO, THE PRODIGY, OLIVER HELDENS şi ALESSO.

    De pe lista DJ-ilor care vor face publicul să vibreze la UNTOLD nu vor lipsi AFROJACK, STEVE AOKI şi DIMITRI VEGAS & LIKE MIJKE.

    Armin Van Buuren, care anul trecut a stat cinci ore pe scenă şi a povestit apoi întregii lumi experienţa de la UNTOLD, va fi şi el prezent.

    Şi în acest an Cluj Arena va fi punctul de unde se va da startul distracţiei.

    Tot aici va fi amenajata din nou şi scena principală pe care vor urca unii dintre cei mai mari artişti ai muzicii electronice din lume.

    Deşi mai sunt 7 luni până la Untold organizatorii au vândut deja 30 de mii de abonamente.

    Anul trecut, peste 330 de mii de oameni au luat parte la UNTOLD.

    Organizatorii festivalului estimează că la vară cifră va fi depăşită.

    Edy Chereji, head of marketing and communications UNTOLD: “Vom avea o creştere de până la 5% a traficului în festival.

    Creşterea din fiecare an pe care o avem noi este raportată la numărul de oameni care pot să aibă acces pe stadion.

    Vom aveam mulţi mai mulţi oameni, dar încercăm să îi distribuim pe toate scenele.”

    Majoritatea hotelurilor din Cluj sunt deja rezervate pentru cele 4 zile de festival.

    Preţurile camerelor încă libere pornesc de la 2.000 de lei şi pot ajunge până 6.000 la un hotel de cinci stele de lângă Cluj Arena.

    Dafina Suciu, reprezentant hotel: “Hotelul nostru pune la dispoziţia oaspeţilor 120 de apartamente.

    Avem 5 tipuri de apartamente care pornesc de la o suprafaţă minimă de 50 de mp şi pot ajunge până la 300 de mp. Pentru întreg sejurul de 4 nopţi tariful începe de la 1500 de euro.”

    Ca şi în anii trecuţi, UNTOLD îşi va pune amprentă şi pe economia locală.

 


Trimite pe: Yahoo
NICK CAVE & THE BAD SEEDS si ARCADE FIRE în premieră în România @ Rock The City EDVIN MARTON ADUCE „STRADIVARIUS” LA BUCUREȘTI THE AUSTRALIAN PINK FLOYD SHOW – ROMÂNIA  BUCUREȘTI | 5 MAI 2018 Premiera „Randunici printre lozinci” Tudor Gheorghe FOREIGNER – 40тн ANNIVERSARY TOUR LIVE ÎN ROMÂNIA | 7 MAI 2018

Calendar evenimente

Abonează-te la NEWSLETTER