• Romania
  • English

Robbie Williams și-a anulat toate concertele din cauza unor probleme grave de sănătate

20 Decembrie 2017

Robbie Williams și-a anulat toate concertele din cauza unor probleme grave de sănătate

 

    Robbie Williams a fost internat la Terapie Intensivă timp de o săptămână, după ce medicii i-au descoperit niște anomalii cerebrale, inclusiv sângerări ale creierului.

   Artistul britanic în vârstă de 43 de ani a dezvăluit că i s-a făcut rău în timpul unui concert pe care îl susținea la Zurich, pe 2 septembrie.

    Din această cauză, Robbie a fost nevoit să își anuleze o serie de trei concerte programate în Rusia, în cadrul turneului „The Heavy Entertainment Show”.

    „Mi-a amorţit braţul stâng şi salivam excesiv. Mă durea capul şi îmi era greu să respir”, a dezvăluit artistul pentru presa de peste Ocean.

    Însă, în ciuda stării sale, Robbie Williams a susţinut spectacolul până la final, după care a călătorit la Londra, unde s-a prezentat de urgență la medic.

    „Au găsit câteva anomalii, inclusiv ceva la creier, care părea să fie sânge“, a spus artistul, precizând că a fost internat la Terapie Intensivă, unde a rămas timp de o săptămână.

    „Mi s-a spus să evit stresul pentru câteva săptămâni – să fiu liniştit, să dorm”, a adăugat el.

    După acest incident, Robbie Williams susține că și-a schimbat stilul de viață.

    „Am realizat că am 43 de ani, nu 23, şi că trebuie să am mai multă grijă de mintea şi corpul meu. Aşa că am început să fac yoga şi pilates şi să meditez.

    Am realizat că deşi am tot ceea ce am, nu sunt invincibil”.

    Artistul se recuperează acum în casa lui din Los Angeles, unde locuiește alături de soția lui, Ayda Field, și copiii lor – Theodora „Teddy” Rose, în vârstă de 5 ani, și Charlton, în vârstă de 3 ani.

    În luna octombrie, într-o înregistrare video publicată pe contul personal de YouTube, cântăreţul a declarat că s-a refăcut timp de cinci săptămâni, fără să ofere detalii despre boala de care a suferit.

    Robbie Williams îşi va relua turneul în februarie 2018, cu concerte în Australia şi Noua Zeelandă.

Trimite pe: Yahoo
IEsc - Festivalul Iei, ediția a patra Judas Priest - Firepower la Bucuresti 2018 Festival ‚EL CARRUSEL’ BUCUREȘTI | 30 Iunie – 1 Iulie 2018 Neversea 2018 Rockstadt Extreme Fest - 02-05 aug 2018

Calendar evenimente

Abonează-te la NEWSLETTER