Dupa ce trupa Bon Jovi a anuntat ca spectacolele din aceasta vara vor fi sustinute fara Richie Sambora (din cauza problemelor cu alcoolul), celebrul chitarist a parasit, la sfarsitul saptamanii trecute, clinica de dezintoxicare unde fusese internat. Sambora urmeaza sa se alature colegilor in actualul turneu si probabil va urca si pe scena bucuresteana, informeaza mediafax.ro, citand tmz.ro.

Richie Sambora ar urma sa se alature colegilor sai pe 8 iunie, la concertul din Croatia. Chitaristul in varsta de 51 de ani s-a internat, la sfarsitul lunii aprilie, intr-o clinica americana, deoarece "in ultima perioada a consumat prea mult alcool si a vrut sa-si puna ordine in viata", potrivit unei surse citate de Radar Online. Chitaristul american a mai fost internat intr-o astfel de clinica in anul 2007.

In locul lui Richie Sambora, alaturi de Bon Jovi a cantat Phil X, fostul chitarist al grupului Triumph.

In ciuda problemelor lui Richie Sambora, colegii sai de de la Bon Jovi au declarat ca Richie ramane membru al trupei: "Sprijinul nostru pentru Richie este neconditionat. El este si va ramane un membru al trupei Bon Jovi. Desi el va fi absent la urmatoarele noastre concerte o perioada de timp, noi suntem nerabdatori sa se insanatoseasca. In acelasi timp, noi ne vom respecta angajamentele fata de fanii nostri si vom continua turneul", arata o declaratie oficiala a celor de la Bon Jovi, facuta in perioada in care Richie a intrat in clinica de dezintoxicare.

Bon Jovi a fost trupa cu cele mai mari incasari din turnee in 2010 pe plan mondial, vanzand bilete la concertele sale in valoare de 201 milioane de dolari.

Bon Jovi a fost infiintata in New Jersey (SUA), in 1983, lansand pana in prezent 11 albume de studio. Trupa este alcatuita din Jon Bon Jovi (voce) (pe numele real John Francis Bongiovi, Jr.), Richie Sambora (chitara), David Bryan (clape), Tico Torres (tobe) si Hugh McDonald (bas). In toamna lui 2010, formatia a fost nominalizata pentru Rock And Roll Hall Of Fame.

Trupa americana va sustine primul ei concert in Romania pe 10 iulie, in Piata Constitutiei din Capitala.

About Post Author

Lasă un răspuns