„Am fost aici, sunt aici”, prima expoziție în București a pictorului Daniel Relenschi, primul pictor 3D din România

04 Septembrie 2017

„Am fost aici, sunt aici”, prima expoziție în București a pictorului Daniel Relenschi

 

    Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează în perioada 7 – 30 septembrie 2017, între orele 10:00 – 18:00, în Galeria creart, expoziția „Am fost aici, sunt aici”.

    Expoziția cuprinde lucrări de grafică în creion, acuarelă și tuș, reprezentând clădiri și peisaje urbane din Bucureștiul de dinainte de comunism, dar și după căderea acestuia.

    Vernisajul expoziției are loc joi, 07 septembrie 2017, ora 18:00, în galeria din Piața Alexandru Lahovari nr. 7 și poate fi vizitată gratuit până pe 30 septembrie.

    „Este dureros să vezi cum sub ochii tăi se distruge ceva ce era cândva atat de frumos, dar, totodată, atât de satisfăcător să vezi că nu totul se ruinează ci este prezervat.

    Tendința actuală este de minimizare, de conceptual și de lipsă de maestrie, de invadare a noului, menit să șteargă ce era măiestuos cândva, asta pentru a lăsa o amprentă a vremurilor pe care le traim.

    Fără trecut nu putem avea repere, deci nici un viitor susținut, de aceea am fi pierduți să ne gândim doar la ceea ce suntem acum, fără să aruncăm un ochi și către ce sau cine ne-a adus până aici.

    Din cauza preocupărilor zilnice uităm să ridicăm ochii și să admirăm.

    Expoziția „Am fost aici, sunt aici’’ aduce, atât cât a permis timpul și spațiul, lucrări ce ne poartă în timpuri apuse, dar și în unele transpuse, reinventate.” – Daniel Relenschi

    Despre Daniel Relenschi

    Născut și crescut într-o familie de artiști, Daniel Relenschi este primul pictor 3D din România.

    Urmând pașii mamei sale, a descoperit pasiunea pentru pictură de când avea 3 ani.

    Încă din perioada liceului, studiind design-ul vestimentar, a început să lucreze ca designer de manufactură în Botoșani, orașul său natal.

    Acesta a fost doar începutul unui drum plin de colaborări cu designeri celebri din România.

    Pe lângă activitatea de designer, picturile sale sunt apreciate la nivel internațional, fiind expuse nu numai în România, dar și în Germania, spre exemplu, la Castelul Neuburg an der Kammel.

    După ce a realizat în 2011 o pictură 3D pe asfalt, Daniel a devenit primul pictor 3D din România, utilizând tehnica unui singur punct de percepție, tehnică pe care a adus-o ulterior și pe pânză și sticlă.

    Facebook Event: https://goo.gl/TCbFso

 


Trimite pe: Yahoo
La cererea publicului, Badea, Bordea şi Micutzu fac încă un spectacol THE MISSION 17th Years Anniversary Concert Katatonia @ Brasov Helloween, Pumpkins United Tour @ Bucuresti Reintoarcerea Lebedelor la inceput de iarna 2018

Calendar evenimente

Abonează-te la NEWSLETTER