Frederick Bulsara, devenit cunoscut lumii întregi drept Freddie Mercury, solistul grupului rock din Marea Britanie – Queen a murit în urmă cu 25 de ani, pe 24 noiembrie 1991.

    Nascut pe 5 septembrie 1946, artisul s-a stins la vârsta de doar 45 de ani.

    Iată câteva lucruri mai puţin ştiute despre inegalabilul interpret:

■ Numele lui real era Farrokh Bulsara. S-a născut în Zanzibar, din părinţi iranieni, iar la 8 ani a fost trimis la şcoală în Panchgani, India.

     Acolo, prietenii au început să-i spună Freddie. Şi tot acolo, directorul şcolii a băgat de seamă cât era de talentat copilul la muzică şi le-a scris părinţilor lui, pentru a le cere să-l înscrie la cursuri opţionale.

 


     

     Freddie a intrat în cor şi a-nceput să studieze pianul.

■ După terminarea şcolii, Freddie s-a întors în Zanzibar, iar doi ani mai târziu, în 1964, pe fondul tensiunilor politice, întreaga familie Bulsara a plecat în Marea Britanie.

 


 

■ Priceput şi la desen, a urmat Ealing College Art. Mai târziu, şcolit în artă grafică şi design, a creat emblema trupei, folosind ca punct de plecare zodiile în care s-au născut membrii trupei: Leu, Rac şi Fecioară.

■ Ca să câştige bani pe timpul verii, înainte să intre la facultate, a lucrat la departamentul de catering al aeroportului Heathrow şi la un depozit, unde trebuia să care şi să mute cutii şi lăzi grele.

■ În 1970, Freddie s-a alăturat lui Brian May şi lui Roger Taylor în trupa Smile. La sugestia lui, numele formaţiei s-a schimbat în Queen, iar el a adoptat numele de scenă Mercury.

 


     

     Un an mai târziu, cei trei l-au cooptat pe John Deacon şi astfel formula a fost completă.

■ Freddie a compus prima piesă Queen care a intrat în topurile britanice, “Seven Seas of Rhye”, primul hit, “Killer Queen”, şi cea mai cunoscută melodie a trupei, “Bohemian Rhapsody”.

 




 

■ Vocea lui atingea aproape 4 octave.

■ Pe cât era de flamboaiant pe scenă, pe atât era de… timid în viaţa reală!

 


 

■ Adora pisicile – a avut chiar 10 la un moment dat! – şi le-a dedicat albumul “Mr. Bad Guy”.

 

        

     

     Melodia “Delilah” este despre mâţa lui preferată. Când era plecat în turneu, suna zilnic acasă şi le vorbea pisicilor.

 




   

     În plus, avea peste tot prin casă portretele lor, făcute chiar de el.

■ Printre relaţiile sale homosexuale s-a strecurat şi una heterosexuală, cu Mary Austin, pe care a întâlnit-o în 1970.

     Au locuit împreună 7 ani şi au rămas extrem de apropiaţi chiar şi după ce s-au despărţit.

     Melodia “Love of My Life” i-a fost dedicată ei. I-a lăsat prin testament cea mai mare parte din averea lui, casa şi drepturile de autor.

 




 

■ A fost prieten bun cu Lady Diana şi o ajuta să se deghizeze pentru a putea frecventa alături de el cluburile de gay.

 


 

■ Nu a vrut să se ştie că are SIDA. Când boala a început să facă ravagii, s-a retras din viaţa publică – ultima lui apariţie pe scenă a fost în octombrie 1988, la Barcelona, alături de cântăreaţa de operă spaniolă Montserrat Caballé.

 




     

     A dat un comunicat în care recunoştea că e bolnav cu numai o zi înainte să moară.

     S-a stins pe 24 noiembrie 1991, în casa lui din Londra.

 

 

Freddie, noi te vom pastra mereu in inimile noastre! Always remember you!

 




About Post Author

Lasă un răspuns