• Romania
  • English

Zucchero . 14 NOV 2016 . Bucureşti

14 Noiembrie 2016

Zucchero . 14 NOV 2016 . Bucureşti @ Sala Palatului

Preț: 178 lei

Zucchero a intrat în atenţia publicului larg prin hituri pe care este imposibil să nu le fi ascultat vreodată: “Baila Morena”, “Senza una donna”, “Il volo”, “Diamante” etc.

În urmă cu două luni, artistul italian a lansat noul lui album “Black Cat”, pe care urmează să-l promoveze în această toamnă în cadrul unui turneu, prin 30 de oraşe mari din Europa, plus alte 10 concerte doar la Verona.

În ultima parte a turneului european, Zucchero ajunge şi în România, la Sala Polivalentă din Cluj pe 12 noiembrie şi la Sala Palatului din Bucureşti pe 14 noiembrie 2016.

Cu un palmares cum nu se pot lăuda mulţi artişti, Zucchero, pe numele lui real Adelmo Fornaciari, a reuşit de-a lungul carierei de peste 4 decenii să cucerească lumea întreagă şi să vândă peste 50 de milioane de albume, devenind astfel unul dintre cei mai bine vânduţi cântăreţi italieni. Mai mult, colaborările lui au fost numai cu nume sonore din lumea muzicală, precum Luciano Pavarotti, Elton John, Bono, Andrea Bocelli, Joe Cocker şi Ray Charles.

Biletele vor avea preţurile între 78 şi 348 lei şi vor putea fi cumpărate online de la toate marile agenţii de ticketing (eventim.ro, bilete.ro, iabilet.ro, bilet.ro, blt.ro, biletmaster.ro), de la casa de bilete a Sălii Palatului şi prin www.dieselevents.ro.

Spectacolul va începe la ora 20:00, accesul publicului fiind permis începând cu ora 19:00.

Zucchero Black Cat World Tour 2016 în România este produs de Diesel Events.

Pentru a evita lipsa de alcool sau aglomerație la bar vă rugăm să accesați următorul formular. Părerea ta contează și încercăm să informăm organizatorii cu preferințele / sugestiile voastre.
Sugestii și reclamații.
Trimite pe: Yahoo

Vezi și

Festivalul Ambasadelor 2018 @ ARCUB și Parcul Titan | 3-9 septembrie Bucharest Craft Beer Festival 2018 Balkanik Festival 8 Old Grave Fest VII DAVID GARRETT   ”EXPLOSIVE LIVE” @  București | 13 si 14 septembrie 2018

Calendar evenimente

Abonează-te la NEWSLETTER