Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

QUARTET GALA – Legendele dansului la Intalnirile JTI | 7 si 8 octombrie 2016

aprilie 18 @ 14:31

“QUARTET GALA” – Legendele dansului, la Întâlnirile JTI

 

Mats Ek,  va prezenta pe 7 și 8 octombrie, la Teatrul Național București, în cadrul Întâlnirilor JTI, doua lucrări coregrafice extraordinare, alături de soția și muza sa, Ana Laguna. 

Mats Ek este laureat al Premiului Europa pentru Teatru, care i-a fost decernat pe 26 aprilie, la Craiova. Acest premiu reprezintă cea mai prestigioasă recompensă europeană din domeniul teatrului, fiind acordat personalităţilor sau intituţiilor care au contribuit la realizarea unor evenimente culturale esenţiale în înţelegerea şi cunoaşterea reciprocă a oamenilor. Câştigatorul a fost desemnat pentru întregul său parcurs artistic, dintre personalităţile de prim-plan ale teatrului internaţional.

 

Mats Ek a mai fost prezent la Întâlnirile JTI în 2005,  în calitate de coregraf al Cullberg Ballet, cu trei lucrări antologice – Aluminium, creație proprie, Empty House și Negro con Flores, ambele semnate de Johan Inger -, foarte apreciate la momentul respectiv de public, presa de specialitate și critică.

 

La ediția din 2016 a Întâlnirilor JTI, alături de Mats Ek și Ana Laguna, vor dansa alte două nume legendare, Susanne Linke si Dominique Mercy. Cei patru artiști, selectați de coregraful Daniele Cipriani, vor interpreta o gală originală (Quartet Gala), demonstrând că în pofida trecerii anilor, sau poate chiar din acest motiv, dansatorii maturi sunt izvor nesecat de experiența, emoții, înțelepciune, profunzime.

 

Ek (70 ani) va interpreta împreună cu Ana Laguna (61 ani), Cartoful și Amintirea, oferind publicului  ocazia intr-adevăr unică de a admira un cuplu celebru dansându-și „autobiografia” și rara șansă de a-l vedea pe coregraful Ek dansând. Împreună, cei doi artiști emană o energie puternică, iar chimia dintre ei este de-a dreptul palpabilă.

„Cartof este un dialog al unui cuplu cu vechime. O privire ludică și morocănoasă către „chinul” de a conviețui, plin de contraste, bine conceput în drama sa puternică și presărat cu accese de umor pătrunzător. Amintire (…) prezintă fragmente din viața de zi cu zi a echipei formate din soț și soție, lăsând pe seama dansului puterea de a sugera amplitudinea cuvintelor nerostite, care leagă două ființe umane, pășind pe aceeași cărare a călătoriei lor existențiale” (Leonetta Bentivoglio, critic de artă teatrală).

 

Dominique Mercy (65 ani), celebru interpret al Pinei Bausch, va duce publicul în atmosfera specifică Teatrului Bausch, interpretând solo-ul Băiatul acela cu ziarele (That Paper Boy), în coregrafia lui Paschal Merighi.

Dansatoarea și coregrafa de origine germană recunoscută la nivel internațional, Susanne Linke (71 ani) va interpreta Un Solo pierdut…Cu salutări către Dore (A Lost Solo…With Greeting To Dore) realizată în 2014 și bazată pe versiunea explozivă a fascinantei creații Sarbatoarea Primăverii (The Rite of Spring), de Igor Stravinsky.

 

Inaugurate în anul 2000, de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI  au găzduit dansatori, coregrafi și trupe de balet celebre: Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company.

 

Evenimentul este organizat și în acest an de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.

 

Vă așteptăm la Întâlnirile JTI!

Details

Date:
18 aprilie 2024
Time:
14:31

Lasă un răspuns