• Romania
  • English

evenimente: Gala Culturala Romano - Turca 2015 in Sala Palatului pe 03 Aprilie 2015

03 Aprilie 2015

Gala Culturala Romano - Turca 2015 @ Sala Palatului

Lumina Instituții de Învățământ și Fundația Lumina organizează la București și Constanța Gala Culturala Româno-Turcă, cea mai amplă manifestare culturală, un spectacol de anvergură cu o investiție artistică și tehnică impresionantă.

Evenimentul aduce împreună, pe aceeași scenă, două popoare și culturi diferite, care împărtășesc însă aceleași valori fundamentale. 
Gala Culturală Romano — Turcă își dorește să apropie cultural, an de an, cele două popoare.

În acest sens, începând cu anul 2008, Lumina lnstituții de Învățământ organizează în fiecare an un eveniment cultural româno-turc, care a adus laolaltă talente din cele două țări, oferind un spectacol unic și reprezentativ prin intermediul dansurilor, cântecelor , poeziilor și a instrumentelor tradiționale. 
La realizarea acestor spectacole participă, an de an, sute de elevi din cele nouă școli ale Instituțiilor de Învățământ Lumina, precum și elevi talentați din cluburile artistice. În cadrul spectacolului, sunt prezente ansambluri de cântece și dansuri populare tradiționale românești și de cântece și dansuri folclorice provenite din diferite regiuni ale Turciei.

În cadrul acestui eveniment memorabil sunt premiați, de asemenea, câștigătorii Olimpiadei Internaționale de Limba Turcă. 
'Îmbinarea culturilor' este motto-ul și mesajul transmis de Gala Culturală Româno-Turcă miilor de invitați care participă an de an la acest spectacol unic în peisajul public românesc. Amfitrioana evenimentului din acest an va fi din nou Andreea Marin care, în stilul său unic și inegalabil, va prezenta momentele artistice pregătite de copii. 
Parlamentari, ambasadori, politicieni și reprezentanți din instituțiile publice și private răspund afirmativ invitației noastre de a celebra împreună prietenia ce leagă cele două națiuni.

În acest an, vom avea parte de trei spectacole magice, pe 2 și 3 Aprilie 2015 în București, și pe 5 Aprilie 2015 în Constanța . Sala Palatului și Casa de Cultură din Constanța vor fi din nou gazdele spectacolelor noastre. 
Gala Culturală Româno-Turcă iși dorește să contribuie la dezvoltarea prieteniei celor două țări și vă invită și în acest an la celebrarea respectului, toleranței și înțelegerii față de culturi diferite.

Acest eveniment cultural anual, care strânge lalolată mii de participanți și invitați , este pregătit în detaliu de elevi și profesori, beneficiind și de sprijinul oamenilor de afaceri interesați de apropierea culturală dintre cele două țări și de cultivarea unor generații în care diferențele etnice nu fac altceva decât să îmbogățească bagajul cultural al fiecăruia. Pentru că au înțeles cât de important este să le arătăm copiilor valorile culturale care apropie celor două popoare, le mulțumim sponsorilor noștri din acest an, care au contribuit la buna organizare a Galei Culturale româno-turce:Süvari, S.C. Loxon Solutions SRL, Fabi Total, Orange Const, Elektrik Power, Bellona, Aquatulip, Okan Food, Olimpia, Emre Baklava, Mado, Hakan Angun TriColor, Murat Iplikci Home Stil, Sansiro, Carturești, ElBi Electric X Lighting SRL, Orion Fundal, Opera.

De asemenea, le mulțumim în mod deosebit și partenerilor noștri media, Radio Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Agerpres și 6 TV, care ne ajută să facem cunoscut talentul a sute de copii. 

Pentru a evita lipsa de alcool sau aglomerație la bar vă rugăm să accesați următorul formular. Părerea ta contează și încercăm să informăm organizatorii cu preferințele / sugestiile voastre.
Sugestii și reclamații.
Trimite pe: Yahoo

Vezi și

Festival 'El Carrusel' Maluma, Luis Fonsi & many more Iubim 2ROTI - 2018 Festival ‚EL CARRUSEL’ BUCUREȘTI | 30 Iunie – 1 Iulie 2018 Scorpions, pe 12 iunie 2018 la București, în cadrul Crazy World Tour Neversea 2018

Calendar evenimente

Abonează-te la NEWSLETTER