concerte: Children of Bodom and special guests la Sofia in pe 13 Noiembrie 2013

13 Noiembrie 2013

Children of Bodom and special guests la Sofia

Promoter: Phoenix Entertainment în colaborare cu Loud Concerts
Gen muzical: Rock

Phoenix Entertainment are plăcerea de a anunţa primul concert organizat în afara României. Celebra formaţie Children of Bodom va concerta în Sofia (Bulgaria) la Universiada Hall în data de 13 noiembrie, într-un eveniment prezentat de Phoenix Entertainment în colaborare cu Loud Concerts.

Finlandezilor li se vor alătura și o serie de invitați speciali ce urmează a fi anuntați.

Children of Bodom se pregătesc intens de lansarea celui mai recent material discografic, Halo of Blood, căruia i-au dezvăluit deja tracklistul şi coperta.

Formaţia a iniţiat un turneu prin care doreşte să le facă fanilor cunoştinţă cu cel mai nou album. Acesta a fost supus audiţiei unor critici muzicali care l-au catalogat după cum urmează:

  • „Albumul ne conduce spre rădăcinile melodice ale trupei. Este cea mai mare realizare din ultimii ani.” (Sonic Seducer)

  • Băieţii se concentrează foarte mult pe ceea ce i-a făcut puternici la începutul carierei lor, în 1997. Halo of Blood arată de ce anume sunt în stare Children of Bodom.” (Metal Hammer)

  • Albumul este mai divers, mai epic.” (Rock Tribune)

 

Halo of Blood se anunţă a fi o reîntoarcere la originile Children of Bodom, la acea combinaţie perfectă dintre agresivitatea chitărilor lui Alexi şi Roope, melodicitatea clapelor lui Janne, profunzimea bassului lui Henkka şi ritmul ameţitor impus de tobele lui Jaska.

Children of Bodom s-au făcut remarcaţi încă de la primul album, „Something Wild”, datorită unui aspect distinctiv: pasaje de muzică clasică erau combinate cu sound-ul specific genului metal. Clasaţi la început în categoria de symphonic black metal (datorită vocii lui Alexi şi a trecutului său în Impaled Nazarene), stilul trupei a devenit greu de încadrat, ţinând cont de influenţele diverse provenite din thrash metal, power metal şi, bineînţeles, muzica simfonică.

Children of Bodom se poate lăuda cu 7 albume de studio, două albume live, două EP-uri, două compilaţii şi un DVD, fiind una dintre cele mai bine vândute formaţii din Finlanda.

Halo of Blood va fi lansat pe 7 iunie în Europa, iar în toamnă, Children of Bodom vor împrăştia nimbul de sânge şi în estul Europei.

Aşadar, invităm şi fanii români ai nordicilor să le urmărească prestaţia din ţară vecină, Bulgaria şi le promitem că nu vor regreta călătoria.

Children of Bodom and special guests – live în Sofia este, fără îndoială, cel mai „metalic” eveniment al toamnei.

Biletele sunt disponibile pe www.ticketstream.bg.

 

Pentru a evita lipsa de alcool sau aglomerație la bar vă rugăm să accesați următorul formular. Părerea ta contează și încercăm să informăm organizatorii cu preferințele / sugestiile voastre.
Sugestii și reclamații.
Trimite pe: Yahoo

Vezi și

BUCHAREST GreenSounds Festival 2017 Servus Transilvania Fest #3 THE MISSION presents Sunset Rooftop 2 Promenada & Masqué  pres. CHICANE // GOLAN // OK Corral Afterlife x The Mission | Saturday 14th of October @ Sala Polivalentă

Calendar evenimente

Abonează-te la NEWSLETTER