Celebra trupa olandeza BZN si grupul german BONEY M. “se vor intrece” in primul eveniment desfasurat sub marca “BATALIA HITURILOR”, un spectacol de peste 120 de minute, organizat de German Quality Entertainment si postul de radio Magic FM!

     Prima editie “Batalia Hiturilor” va avea loc pe data de 4 decembrie, la Sala Palatului, incepand cu ora 20.00!

     Portile se vor deschide de la 19.00. Fiecare trupa va oferi un concert de cate 60 de minute, in care veti putea asculta LIVE cele mai iubite hit-uri semnate de Boney M. si de BZN.

     Cei care vor urca pe scena in prima parte a evenimentului, de la ora 20.00, vor fi Boney M., urmand ca dupa o pauza de 15 minute sa intre si olandezii BZN.

     “Se doreste ca acest proiect sa se desfasoare anual, undeva spre iarna, ca sa mai incalzim putin atmosfera, in fiecare editie avand invitate doua nume celebre ale scenei muzicale internationale.

     Acum ca Anny se simte din ce in ce mai bine, este linistita, cei de la BZN isi doresc enorm de mult sa mai concerteze in Romania, ne-am gandit sa inauguram alaturi de ei acest nou proiect”, a declarat CEO German Quality Entertainment, Christian Raetscher.

• Pretul unui bilet va fi de 99 lei pana pe data de 5 septembrie, inclusiv.

     De pe data de 6 septembrie, pretul unui bilet va fi de 199 lei.

• Biletele se gasesc pe eventim.ro! Asadar, indragitul grup olandez, BZN (Band Zonder Naam – „Trupa Fara Nume”), revine in Romania, dupa o perioada incerta in care nu credeau ca vor mai putea performa in aceasta formula.

     Cele mai iubite piese BZN vor fi ascultate si fredonate pe data de 4 decembire, in incinta Salii Palatului.

     Blue Eyes, Dance, Dance, Twilight, Put on your Make-Up, Just an Illusion, If I say the Words, The Summertime, Waltzing Maria, Amore sau La Primavere sunt doar cateva dintre melodiile pe care intreaga echipa BZN le pregatesc pentru concertul din 4 decembrie 2016.

     Totodata, Boney M., cei care au susținut de-a lungul timpului mai multe concerte in Romania, vor interpreta cele mai aplaudate si dansate piese ale lor.

     In cei peste 40 de ani de activitate, grupul Boney M. a castigat 18 albume de platina, 15 de aur, a lansat peste 200 de single-uri si a vandut peste 200 de milioane de materiale peste tot in lume.

     Cu ceva ani in urma, regretatul Bobby Farrell (din pacate, acesta a murit in 2010, dupa un show sustinut la Sankt Petersburg) a declarat ca de fiecare data cand concerteaza in Romania se indragosteste.

     Asadar, sa ne reindragostim de piesele Sunny, Daddy Cool, Rasputin, Ma Baker, Rivers of Babylon, Belfast si multe alte secvente foarte apreciate de publicul roman, toate semnate de inconfundabilii Boney M.

     DESPRE BZN

     In vara lui 1965, se pun bazele formatiei BZN. Grupul a devenit foarte popular în Ţările de Jos si in zone destul de indepartate, cum ar fi Africa de Sud şi Asia.

     După 42 ani de cariera muzicala, 42 de albume, pe 16 iunie 2007, povestea BZN, artistii celui de mai de succes band din Tarrile de Jos, isi va incheia activitatea.

     Cariera muzicala au inceput-o in 1966, in orasul natal Volendam, ca promotori ai genului pop-rock, cu influente britanice.

     Formula de inceput era compusa din Jan Veerman (voce), Cees Tol (chitara), Evert Woestenburg (chitara), Jan Tuyp (bass) si Gerrit Woestenburg (percutie).

     Dupa putin timp, au schimbat genul, abordand de aceasta data hard-rock-ul.

     Suferind cateva schimbari de componenta, au inceput sa cante pop comercial, vocalista Anny Schilder avand un cuvant greu de spus in aceasta privinta.

     Aceasta formula a fost cea care le-a adus succesul de casa, in timp ei devenind cea mai populara formatie olandeza a tuturor timpurilor.

     Primul single cu succes de casa a fost “Mon Amour”, rezistand foarte multe saptamani pe locul 1 in topul olandez.

     Astfel, faima lor a depasit curand granitele, mai ales ca versurile lor erau in limba engleza.

     In iunie 2007 in Ahoy „- Jan Keizer, Carola Smit, Jack Veerman, Ian Tuijp, Dick Plat şi John Meijer vor depana cele mai frumoase, cele mai preţioase, cele mai remarcabile şi mai amuzante amintiri în Hollands Noord Dagblad.

     Aceste amintiri sunt incluse într-o carte numită „Adieu BZN”, de Peter Visser, editor al Hollands Noord Dagblad.

     Aceasta carte este un dar „cartea la revedere” de BZN.

     Din pacate, toate acestea sunt disponibile in limba olandeza.

 

DESPRE BONEY M.

      Boney M, grup de muzica pop creat de producatorul german Frank Farian, grup a carui perioada de glorie s-a petrecut la sfarsitul anilor ’70.

     La vremea respectiva, Boney M. a fost unul dintre putinele grupuri occidentale ce au devenit apreciate in regiuni mai putin circulate, precum: Africa, Iran, Asia de Sud-Est si chiar Europa de Est.

     Frank Farian (Franz Reuther) este un producator german de muzica usoara.

     Inregistreaza in decembrie 1974 Baby Do You Wanna Bump?.

     Melodia este difuzata ca fiind interpretata de Boney M. Si, astfel, va deveni un succes in Olanda si Belgia.

     Acesta decide sa angajeze o trupa care să devina imaginea grupului in aparitiile TV si spectacole.

     O agentie de inchiriere le gaseste pe Maizie Williams (din Montserrat) si pe prietena ei jamaicana Sheyla Bonnick, precum si un dansator Mike.

     In 1975 o alta fata, Nathalie, se alatura, inlocuita mai apoi cu Claudja Barry.

     Sheila si Mike pleaca, iar Maizie Williams aduce un dansator exotic din Aruba, cel pe care il stim : Bobby Farrell.

     Cantareata Marcia Barrett din Jamaica se alatură grupului, care suferă încă o schimbare cand Claudja Barry, satula de play-back, parasește grupul in februarie 1976 pentru a urma o cariera solo.

     Intr-un final, Liz Mitchell, fosta solista a trupei Les Humphries Singers, se alatura, componenta devenind Maizie Williams, Marcia Barrett, Liz Mitchell si Bobby Farrell.

     In primul album, Take the Heat Off Me, Farian folosește doar vocile lui Liz Mitchell si Marcia Barrett, impreună cu vocea sa proprie, prelucrata in studio.

     Albumul nu are un succes deosebit, dar grupul ofera spectacole in cluburi, discoteci, festivaluri, pentru a se face cunoscut.

     Totul se schimba odata cu aparitia lor live in spectacolul Musikladen, din 18 septembrie 1976, imbracati in costumele care ii vor consacra.

     Saptamana urmatoare melodia Daddy Cool ajunge pe locul 1 în topurile germane.

     In 1977 al doilea album, Love for Sale, contin hiturile Ma Baker si Belfast.

     In 1978 single-ul Rivers of Babylon devine #1 în topurile britanice si este inclus în urmatorul album, Nightflight to Venus, care contine si hiturile Rasputin, Brown Girl in the Ring si Painterman.

     Formația face un turneu în Uniunea Sovietică, care a contribuit la popularitatea lor în această parte al lumii, desi piesa Rasputin era oficial interzisa de autoritati, datorita versurilor.

     Desi se cunostea faptul ca formatia face play-back, acest aspect nu a deranjat fanii din acea perioada, spre deosebire de cazul Milli Vanilli, lansati tot de Farian, zece ani mai tarziu, in 1988.

     The Magic of Boney M. – 20 Golden Hits, lansat în 1980, ajunge pe locul 1 în Regatul Unit.

     Al cincilea album, Boonoonoonoos, este lansat in 1981; in acel moment, Bobby Farrell nu mai facea parte din grup, fiind dat afara din cauza comportamentului instabil.

     Albumul se vinde bine, insa nu mai are acelasi succes ca precedentele.

     Singurul hit este We Kill the World (Don’t Kill the World).

     Incepand din 1985 Farian nu mai acorda atentie grupului, ultimul album, Eye Dance, fiind dezamagitor.

     In 1986, formatia se destrama. Dupa destramare, diferiti membri ai grupului fac turnee, fiecare folosind sigla Boney M.

     Drepturile asupra folosirii numelui formației sunt controversate, fiind chiar procese intre fosti membri ai trupei si producator, Frank Farian.

     Au avut reformari, destramari in toti acesti ani. In ianuarie 2009, Frank Farian a lansat un nou cantec denumit „Felicidad America (Obama Obama)” sub numele Boney M feat. Sherita O.& Yulee B. avand 2 noi vocalisti.

     Acest cantec este o prelucare a clasicului Boney M. din anii ’80 cu noi vocalisti si versuri rescrise, referindu-se presedintele SUA, Barack Obama.

     In luna decembrie, 2010, Bobby Farrell a decedat.

     Membrii originali ai formatiei au fost: Liz Mitchell, Marcia Barrett, Maizie Williams si Bobby Farrell.

About Post Author

Lasă un răspuns