• Romania
  • English

evenimente: BUCURESTI, 16 MAI, ULTIMA SANSA DE A MAI VEDEA GREGORIAN LIVE @ Sala Palatului

09 Mai 2016

BUCURESTI, 16 MAI, ULTIMA SANSA DE A MAI VEDEA GREGORIAN LIVE @ Sala Palatului

Turneul misteriorului cor GREGORIAN trage cortina in ROMANIA, dupa ce au cantat in peste 13 tari si peste 50 de orase !

 Ne mai despart doar 7 zile pana la ultimul concert pe care GREGORIAN il va mai sustine pentru o foarte lunga perioada de timp, asa cum ne-a mentionat Frank Peterson. Asadar, Romania este ULTIMA tara pe lista turneului mondial al artistilor, sansa unica de a-i mai prinde live pe unul din cele 5 continente sau.. 7 continente.

Concertul va dura aproximativ 2 ore si jumatate, in decursul caruia va fi si o pauza de circa 15 minute. Narcis Iustin Ianau va interpreta 4 piese impreuna cu trupa Gregorian si una solo. Dupa concertul de la Bucuresti, ce pune punct concertelor GREGORIAN pentru o perioada nestabilita de timp, Narcis va continua cariera de solist, a declarat acesta.

Conform obisnuintei, va fi o sesiune de autografe dupa concertul din Bucuresti. De asemenea, cei care vor dori, vor putea cumpara primul album solo semnat Narcis Iustin Ianau, materiale Gregorian si multe alte simpatice obiecte cu logo-ul artistilor.

Link catre mesajul video, aici: https://www.youtube.com/watch?v=Qz2RngARplc&feature=youtu.be

La inceput, Gregorian a fost mai mult un grup de orientare pop, ce a luat fiinta “din vena” proiectului new age, ambient-downtempo - Enigma. Sub acest concept au inregistrat albumul Sadisfaction cu voci aduse de la  The Sisters of Oz: Susana Espelleta (sotia lui Frank Peterson de la acea data) si Birgit Freud. Oricum, a fost singurul album in acest stil, ce dupa ani a condus la ceea ce multi dintre noi cunoastem: albumele Masters of Chant. In 1998, Peterson si echipa lui formatata din Jan-Eric Kohrs, Michael Soltau and Carsten Heusmann au reinventat proiectul, de data aceasta hotarandu-se sa pasesca pe zona cantecelor in stil gregorian. Selectia cantecelor era foarte stricta. Pentru fiecare album piesele au fost atent selectionate, aceasta pe langa melodiile compuse de Jan-Eric Kohrs, Amelia Brightman si Carsten Heussman. Doisprezece vocalisti au fost angajati sa inregistreze piesele intr-o atmosfera bisericeasca, pentru ca sunetul sa fie unul cat mai aproape de adevar.

 “Masters of Chant” a ajuns la finalul povestii, GREGORIAN punand punct celor 10 volume muzicale, un incredibil succes peste tot in lume, un intreg mars triumfal pe care au ales sa il celebreze printr-un turneu emotionant, turneu ce se va opri si la Bucuresti.

Cu vanzari de peste 10 milioane de albume, premiat cu Aur si Platina in 18 tari, producatorul Frank Peterson, creierul GREGORIAN, este in mod cert unul dintre cei mai prolifici artisti germani.

Va invitam la un periplu muzical mult asteptat in Romania! Interpretarea unica a celor mai celebre cantece pop si rock, piese proprii, membrii corului invaluiti in robe de calugari, intreg misterul din jurul chipurilor si glasurilor, toate vor trimite publicul cu gandul la vremurile perioadei Imperiului Roman de Apus.

Biletele se gasesc la urmatoarele categorii de preturi:

  • Categoria I - 199 lei
  • Categoria II – 99 lei

 

Acestea sunt disponibile online pe:

bilete.ro sau in Oficiile Postei Romane si magazinele Inmedio semnalizate

bilete.ro si magazinele Germanos;

eventim.ro;

myticket.ro si magazinele Diverta;

bilet.ro si prin reteaua Tui Travel si Teatrul National

startickets.ro si ticketstore.ro

salapalatului.ro

 

DESPRE GREGORIAN (1991, 1999-prezent)

Cunoscutul producator Frank Peterson, partenerul lui Michael Cretu in proiectul Enigma, este cel care a dat viata celor de la GREGORIAN. A fost nevoie de multa inspiratie si fler pentru a putea alege toate piesele pentru un proiect cum este GREGORIAN. Nu orice cantec este potrivit pentru sunetul corului gregorian. Din fericire, imensul bagaj muzical al lui Peterson si creativitatea acestuia au fost ceea ce GREGORIAN avea nevoie ca succesul sa fie unul garantat. Cum ne explicam ca in repertoriul GREGORIAN putem asculta o balada semnata de Eurythmics alaturi de o piesa po-rock Tears For Fears? Sau un cantec Peter Gabriel  si o secventa semnata Lenny Kravitz sau Metallica? Rammstein? Cu GREGORIAN toate piesele selectate se potrivesc milimetric si formeaza un intreg ce transmite un anume mesaj, teleportand ascultatorul intr-o lume apusa, cea a suntelor muzicii gregoriene.

Muzica gregoriana, denumita si cant gregorian, este un stil muzical liturgic utilizat in cultul crestin catolic, cu inspiratie din muzica primelor generatii de crestini de pe teritoriul Imperiului Roman de Apus, muzica gregoriana dezvoltandu-se in perioada secolelor VI–XI. Numele de “gregorian” provine de la cel al papei Grigore I cel Mare (pontif al Romei intre anii 590-604).

Peterson avea dorinta de a forma un grup care sa combine armoniile muzicii pop cu muzica corala de dinainte de 1991. El era deja un fan al sonoritatilor medievale, avand un imens succes alaturi de Michael Cretu prin intermediul proiectului ENIGMA, de la inceputul anilor ’90. Succesul din clasamentele internationale si numeroasele premii, cele 9 albume si 5 DVD-uri in 7 ani au dovedit ca Peterson a avut dreptate.  Mai mult de 4 milioane de albume Gregorian si-au gasit fanii in toata Europa, dar si in Asia, Africa de sud si de curand Statele Unite ale Americii.

 “Cu ani in urma am vizitat manastirea Escorial Royal, din Spania. Inainte sa intru in lacasul de cult, ascultam muzica rock pe walkman. Imediat ce deschid usa  aud niste sunete care m-au atras instant: corul manastirii interpreta cu cant gregorian. Totul in capul meu s-a combinat, muzica rock din castile mele cu acele sonoritati bisericesti si asa mi-a venit ideea”, a declarat Peterson, producatorul “inventator”.

 

EXEMPLIFICARI SONORE

https://www.youtube.com/watch?v=NRiKzTYAgfE

https://www.youtube.com/watch?v=ZK6rpbxth9w

https://www.youtube.com/watch?v=FGDaMmjq6Wc&index=11&list=PLKd1rNOkKLG8i3PjGBG-F0fgWyeg_6fks

https://www.youtube.com/watch?v=x7dWKOdvJJ0

https://www.youtube.com/watch?v=cj3UfQEq2nY

 

 

 

Pentru a evita lipsa de alcool sau aglomerație la bar vă rugăm să accesați următorul formular. Părerea ta contează și încercăm să informăm organizatorii cu preferințele / sugestiile voastre.
Sugestii și reclamații.
Trimite pe: Yahoo

Vezi și

Bucharest Craft Beer Festival 2018 Balkanik Festival 8 Full Moon Live Festival 2018 AWAKE Festival 2018 DAVID GARRETT   ”EXPLOSIVE LIVE” @  București | 13 si 14 septembrie 2018

Calendar evenimente

Abonează-te la NEWSLETTER