În perioada 30 iulie – 2 august 2015, Aerodromul Măgura din Cisnădie, Sibiu, va găzdui a doua ediţie Airfield Festival. În cadrul evenimentului vor concerta numeroşi artişti internaţionali precum The Skatalites, Klingande + Arnold Sax, Dixon, Âme, Roy Hargrove Quintet, dar şi artişti autohtoni ca Fanfare Ciocârlia, Moonlight Breakfast, Subcarpaţi şi alţii.
Singurul festival din ţară ce are loc pe un aerodrom funcţional, Airfield Festival 2015, îşi propune să răspândească pasiunea pentru avioane, dar şi cea pentru muzică. Cu un spaţiu extreme de generos, Aerodromul Măgura pune la dispoziţie peste 18 hectare de teren plat, dar şi priveliştea incredibilă a Munţilor Făgăraş, la doar 5 km distanţă de oraşul Sibiu.
Pornind de la accentul pus pe calitatea timpului petrecut aici, Airfield Festival 2015 va oferi vizitatorilor săi, timp de patru zile, ocazia de a face numeroase activităţi ieşite din comun: zbor cu avionul, salturi cu parapanta, sporturi în aer liber, dar şi petreceri la piscină. De asemenea, pasionaţii de skate-uri şi bmx-uri îşi vor putea demonstra abilităţile în skatepark-ul şi dirt-park-ul construite special pentru festival, în competiţia Airfield Extreme Challenge.
Airfield Festival 2015 va pune la dispoziţie 4 scene, împărţite pe profilurile muzicale: main-stage generalist, scenă specială pentru hip-hop, singura scenă din ţară de muzică electro amenajată într-un hangar de aviaţie şi scena chill, locul unde jazz-ul, funk-ul, teatrul şi improvizaţiile muzicale vor anima atmosfera.
Primele 20 de nume confirmate, dintr-un line-up format din 90 de artişti sunt: The Skatalites, Klingande + Arnold Sax, Dixon, Âme, Roy Hargrove Quintet, Jazzanova live feat. Paul Randolph, Mo’Horizons, Nick Curly, Recondite, Nôze & Band, Blomqvist, Fanfare Ciocârlia. Andrey Pushkarev, Panama Cardoon, Moonlight Breakfast, Subcarpaţi, Omul cu Şobolani, Golan, CTC, Haarp Cord.
Bilete Airfield Festival 2015
Biletele pentru Airfield Festival 2015, ce va avea loc între 30 iulie – 2 august 2015, în cadrul Aerodromului Măgura din Cisnădie, Sibiu, pot fi achiziţionate în reţeaua Eventim, dar şi online pe www.eventim.ro, la preţul special de Early Bird de 139 lei, urmând ca preţul întreg să fie 279 lei.
Perioada | Preţ | |
---|---|---|
Abonament Easy Bird | 130 lei | cumpără abonament |
Abonament preţ standard | 279 lei | cumpără abonament |
Organizatorii festivalului pun la dispoziţia vizitatorilor şi un spaţiu de camping, accesul fiind posibil în urma achiziţionării biletelor în valoare de 30 de lei.
Airfield Festival 2015 este o producţie Airfield Events şi Aviator Pub Sibiu.