Artist: DJ Richie Hawtin

DJ Richie Hawtin

Nume real: Richie Hawtin

Data nașterii: 0000-00-00

Reprezentant al celui de-al doilea val de DJ şi producători din Detroit, Richie Hawtin este unul dintre pionerii minimalismului în muzica de dans. Este cunoscut atât prin seturile lui de DJ, care aduc mereu elemente revoluţionare, cât şi prin producţiile sale sub diverse nume, precum Robotman, F.U.S.E., dar mai ales Plastikman.

Născut în 1970 în Banbury (Oxfordshire, Anglia), la vârsta de nouă ani, Richie s-a mutat cu familia în Windsor (Ontario, Canada). Motivul mutarii a fost acela că tatăl lui, Mick Hawtin, inginer de profesie, fusese angajat la o fabrica General Motors. Mick a fost şi primul care l-a introdus pe Richie, încă de la o vârstă fragedă, în lumea muzicii electronice, prin intermediul unor artişti ca Brian Eno, Kraftwerk sau Tangerine Dream.

 

De pe la 15 ani a început să treacă graniţa pentru a participa la petreceri în Detroit, unde a făcut cunoştinţă cu muzica pionierilor mişcarii techno. Juan Atkins, Kevin Saunderson, dar mai ales Derrick May, despre care Hawtin spunea că este „omul de stiinţă nebun al muzicii techno”, au avut un mare impact asupra tânărului artist. Inspirat şi impresionat, la vârsta de 17 ani s-a apucat de mixat, iniţial sub numele de Richie Rich.

 

A susţinut diverse petreceri în Shelter, un club underground unde punea o combinaţie de techno, house şi industrial. Sub influenţa lui The Wizard (vechiul pseudonim al lui Jeff Mills), care avea o emisiune de radio în anii '80, Richie Hawtin a pornit propriul lui show la postul Detroit 96.3 FM. Ulterior a apărut dorinţa de a îşi crea propria muzica, prin care să se poata exprima mai bine. Astfel, împreună cu prietenul lui, canadianul John Acquaviva, a pus bazele casei de discuri +8. Primul release +8 a fost Elements of Tone, produs de Richie Hawtin şi John Acquaviva sub numele de States of Mind. Încă de la început, casa de discuri a promovat artişti de marcă, precum Kenny Larkin, The Kooky Scientist sau Speedy J. Richie s-a apucat apoi de propriile lui producţii, mai abstracte, sub numele de F.U.S.E. (iniţialele proiectului Futuristic Underground Subsonic Experiments). Astfel a apărut EP-ul Approach and Identify la casa +8.

 

În 1993, cunoscuta casa de discuri Warp a lansat o colecţie de piese, ce au constituit primul album F.U.S.E., numit Dimension Intrusion. Albumul este al cincilea din seria Artificial Intelligence, serie din care mai fac parte Ginger a lui Speedy J, Incunabula a celor de la Autechre şi Surfing on Sine Waves de la Polygon Window. De-a lungul timpului, Warp Records a lansat mai multe EP-uri şi albume F.U.S.E. şi chiar şi o colecţie +8, numită „Plus 8 Classics: 1990-1997”. Însă, Richie Hawtin avea să cunoască succesul mai ales cu proiectul Plastikman, nume pe care l-a ales fiind inspirat de plasticul cu care erau decoraţi pereţii diverselor subsoluri unde punea muzică. Artistul are chiar şi un tatuaj, reprezentand un gremlin colorat în rosu şi negru, care este reprezentarea acestei noi identităţi. Astfel a apărut la +8, în 1993 - Krakpot, primul sau EP ca Plastikman, care apoi a fost relansat şi la Novamute.

 

Primul album Plastikman a fost Sheet One, tot din 1993, album care a stârnit controverse atât din punct de vedere al muzicii (ciudată, abstractă şi minimală), dar şi deoarece discurile promoţionale erau insotite de niste timbre false de LSD. De altfel, exista zvonul cum că la primele lui petreceri se împărţeau gratuit chiar timbre reale de acid lisergic.

 

În 1994 a apărut şi cel de-al doilea album, Musik, iar în serie ar fi urmat Klinik, dar după ce i-a fost interzisă intrarea în SUA (din cauza unor evenimente ilegale la care a participat), proiectul a fost abandonat. În această perioadă de absenţă ca Plastikman, Richie a creat seria Concept, cu o apariţie de câte un EP pe luna, serie apărută în 1996 şi care a avut un mare impact în acea perioadă. A revenit ca Plastikman abia în 1998, cu puternicul EP - Sickness, ce conţine două piese, Sickness şi Panik Attack.

 

Productiile Plastikman au aparut la +8 şi la NovaMute, dar după succesul cu Sickness, Richie a deschis o nouă casă de discuri, M_nus, special pentru propriile lui proiecte. Treptat, la M_nus au început să se adune mai mulţi artişti, care au format o familie: Marc Houle, Troy Pierce, Mathew Jonson, Theorem, Sutekh sau Magda. În 1998 a apărut Artifakts şi apoi Consumed, album pe care a folosit multe dintre ideile pregătite pentru Klinik.

 

Albumul Closer a apărut în 2003, însă nu a beneficiat de acelaşi impact. Piese ca Spastik, Spyk, Sickness, Hypokondriak, Plasticity, Panik Attack, Snark şi senzationalele lui remixuri la Blue Monday a lui New Order, Painkiller a lui Depeche Mode şi, mai nou, la Rocker a lui Alter Ego, i-au creat un stil propriu, asigurându-i un loc în istoria muzicii. După cum afirma chiar el, Richie Hawtin foloseşte creaţiile altora şi le transformă din punct de vedere al DJ-ului, în timp ce Plastikman este personalitatea inovativă şi complet originală.

 

Atât ca producător, dar şi ca DJ, de-a lungul timpului Richie Hawtin a folosit cele mai noi şi mai variate tehnologii, începând cu 303-ul modificat, cu care a produs primele lui albume, până la instrumente software precum Ableton Live sau Final Scratch, la crearea căruia şi-a adus propria contribuţie. Împreuna cu tatal său a creat CTRL, numele unei serii de modificări pe care le-a adus diverselor echipamente cărora simţea că le lipseste ceva, mai ales la partea de interfaţă. Astfel au apărut variantele proprii de Allen & Heath Xone: 62 şi 92, numite CTRL: 62 şi 92, şi care pot fi văzute pe site-ul www.richiehawtin.com, la sectiunea CTRL.

 

Toate aceste modificari au avut ca scop personalizarea extrema a seturilor sale, unicitatea, artistul fiind foarte plictisit de mixurile obişnuite, considerând că DJ-ii sunt prea leneşi şi nu se străduiesc să aducă nimic nou. Îi place foarte mult să ia o piesă, să o reduca la elementele ei de baza şi apoi să o recontruiască, astfel încât să sune familiar, dar sa aibă amprenta lui, fie că e pentru un remix, un set de DJ sau o reprezentaţie live. Urmând acest concept au apărut, de-a lungul timpului, mix-urile de studio Decks, EFX & 909, DE9: Closer To The Edit şi DE9:Transitions, despre care mărturiseşte că a avut o placere deosebită să-l conceapă, deoarece poate experimenta mai mult.

 

De câţiva ani, Richie s-a mutat la Berlin, unde a găsit o reţea de DJ şi producători cu care comunică foarte bine, iar multe dintre seturile lui de DJ din ultimii ani au fost alături de Magda sau de Ricardo Villalobos. Pe Villalobos îl cunoscuse cu câţiva ani buni în urma, dar de curând şi-au dat seama că au foarte multe în comun şi au ajuns prieteni.

 

La premiile DJ Mag din toamna lui 2007, Richie Hawtin a ocupat locul 19 în topul celor mai buni DJ-i din lume. În 2008, Richie Hawtin se gândeşte sp compileze un nou material DE 9, dupa ce ăn 2005 „DE 9 Transistions” a facut ravagii printre clubberi. Vara lui 2008 îl gaseste pe Richie rezident in Cocoon Ibiza alpturi de Ricardo Villalobos şi Sven Vath.

 

Primul gig pe care Richie Hawtin îl va susţine în Romania va fi pe 15 august, la Sunwaves 6. Momentan ocupă locul 15 în topul celor mai buni DJ-I din lume, în clasamentul DJ Mag.

Trimite pe: Yahoo
Concert Andrea Bocelli @ Bucuresti | 22 iunie 2017 Daydreaming in Bucharest with Blond:ish THE MISSION presents Sunset Rooftop Patricia Kaas la București și Timișoara | 24 si 26 iunie 2017 Concert EVANESCENCE la București pe 29 iunie 2017

Calendar evenimente

Abonează-te la NEWSLETTER