Artist: DJ Pagal

DJ Pagal

Nume real: Andrei Motoc

Data nașterii: 0000-00-00

Numit într-o perioadă, pe bună dreptate, “regele afterhours-ului”, Pagal a fost şi rămâne unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi DJ români, aducând o mare contribuţie mişcării clubbing şi scenei de muzică electronică autohtone. Câştigator în 2006 al trofelului de cel mai bun DJ român, Pagal a fost unanim apreciat de toţi marii DJ-i ai lumii, ori de câte ori aceştia ne-au vizitat.

Pe numele său adevarat, Andrei Moţoc, Pagal s-a simţit atras de muzică, în general, încă din perioada liceului, moment în care s-a alăturat chiar unei formaţii rock, în postura de chitarist bass. Mai târyiu, în timp ce se ocupa de PR-ul clubului Zerillo’s, Pagal face cunoştinţă cu muzica electronică, iar la scurt timp îşi face debutul ca DJ.


Primele rezidente le-a avut în cluburi ca Web, Karma sau Bizar, iar în 2000 pune muzica în cele mai importante locaţii de gen de pe litoral, La Mania sau Club 21. Urmează o perioadă în care Pagal este din ce în ce mai solicitat în cluburile de after-hours, din Capitală, iar în 2001 devine rezident al petrecerilor din Il Divino, Space, MCM Club sau Colours.


În această perioadă, Pagal este din ce în ce mai apreciat de invitaţii din străinatate, fie că vorbim de Sasha, Lee Burridge sau Dave Seaman. Participă cu regularitate la petrecerile organizate de The Mission, iar la a doua ediţie a premiilor Nights.ro se clasează direct pe a doua poziţie a topului.


2004 este un an excelent pentru Pagal, perioadă în care mixează pentru prima dată în străinatate şi primeşte apelativul “regele afterhours-ului”. Un moment ce avea să-i marcheze cariera s-a desfăşurat cu ocazia lansării compilaţiei Global Underground #026, material realizat de James Lavelle. James alege ca locaţie de realizare a acestei compilaţii clubul Studio Martin, din Capitală, şi, fiind amic bun cu Pagal, îl menţioneaza în broşura de prezentare ataşată CD-ului şi îi aduce mulţumiri oficiale pentru contribuţia la globalizarea muzicii elecertonice în România.


După prestaţii memorabile la Kristal Summer Club şi La Mania din Mamaia, respectiv afterhours la Kogal şi Kudos Beach, la ceremonia Nights.ro Awards din anul 2005, Pagal este clasat pe locul 3. Continuarea anului 2005 este plină de surpize şi realizări, Pagal mixând la Kecel Festival în Ungaria şi Club Space, Belgia. De atunci notorietatea şi calitatea gig-urilor lui Pagal au crescut într-un ritm acccelerat, invitaţiile de a performa în cadrul petrecerilor din cluburi din toată ţara înmulţindu-se de la săptămână la săptămână. Reţeta s-a dovedit a fi de succes, răsplata fiind, în 2006, premiul de “cel mai bun DJ român” pentru activitatea din anul precedent.


Şi în 2007 şi 2008 Pagal ocupă locuri foarte importante în topul celor mai buni DJ-i români, in ambii ani, Pagal clasându-se pe locul 4, în acest clasament. 2008 a însemnat şi un an în care Pagal s-a apropiat mai mult de meseria de producător, reuşind să îşi realizeze şi un studio. În 2009 apar şi primele rezultate. Lansează la sfârşitul lunii mai EP-ul “Set you up” alături de Mihai Popoviciu şi Jay Bliss, pentru ca luna iulie să îi aducă primele colaborări cu artişti străini de renume. Astfel, apare EP-ul “Parfmului 47”, lansat la label-ul Hudd Traxx, un material realizat în colaborare cu aceeaşi Mihai Popoviciu şi Jay Bliss, dar şi cu Eddie Leader şi Agnes. Ceremonia premiilor Nights.ro 2009 îl găseşte pe Pagal pe locul 6 în topul celor mai buni DJ-i români.


Cartea sa de vizită reuneşte petreceri şi evenimente de succes la care a mixat în deschiderea unora dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi DJ mondiali precum Nick Warren, Lee Burridge, James Lavelle, Steve Lawler, Deep Dish, Hernan Cattaneo, Dave Seaman, Anthony Pappa, Hybrid, Chris Fortier, Layo & Bushwacka, Tiesto sau Paul van Dyk.


Excentric şi rebel, Pagal a devenit unul din simbolurile clubbing-ului românesc, un artist complet, în adevăratul sens al cuvântului, un personaj iubit şi apreciat ori de câte ori se află la pupitru. Succesul înregistrat în postura de DJ şi aprecierea de care se bucură din partea unor nume ca Luciano, Laurent Garnier sau Loco Dice, dau ca sigur un success şi în meseria de producător, Prezent la toate evenimentele de anvergură din clubbing-ul românesc si nu numai, Pagal este, fără îndoială, unul dintre cei mai buni şi originali artişti, pe care scena clubbing-ului autohton îi are.

Trimite pe: Yahoo
TIMESHIFT - Bucharest Music Festival - Step into another dimension! STING – IN CONCERT PENTRU PRIMA DATA IN CLUJ – NAPOCA! Rock the City 2017 - The Offspring, Bullet for My Valentine THE FRESH in the Garden Depeche Mode | Global Spirit Tour @ Cluj Napoca

Calendar evenimente

Abonează-te la NEWSLETTER