Artist: DJ Jeff Mills

DJ Jeff Mills

Nume real:

Data nașterii: 0000-00-00

Jeff Mills este unul dintre marile genii născute de oraşul Detroit. Începând cu anii ’70, Charles „The Electrifying Mojo” Johnson a fost unul dintre cei mai influenţi DJ de radio ai aceluiaşi oras, pierzându-şi, însă, popularitatea spre sfârşitul anilor ’90. Varietatea programelor lui Johnson a crescut o generaţie întreagă de artişti, printre care şi pe pionierii muzicii techno din Detroit - Juan Atkins, Derrick May, Kevin Saunderson, Robert Hood şi, evident, Jeff Mills.

Încă de mic pasionat de muzica, Mills şi-a început cariera ca DJ de radio la WDET, în ’83 continuând la WJLB. Urmând exemplul lui Charles Johnson, şi sub presiunea aceleaşi varietăţi, Jeff Mills (a.k.a. The Wizard) avea programe ce includeau initial hip-hop, funk şi soul experimental. Studia arhitectura şi se ocupa în paralel de muzică, ţinând tot timpul pulsul străzii, fiind la curent cu tot ce apărea nou în scena muzicală underground, mergând până la difuzarea pe post a unor casete care se dădeau din mână în mână. Programele lui de radio s-au orientat apoi şi către house (mai ales Chicago House), iar spre final către techno. Programele lui conţineau multe dintre cele mai obscure (acum clasice) piese de muzică electronică, rock şi industrial.

 

În 1987 a început să mixeze în cluburi, în programele lui aflându-se piesele ale unor trupe şi artişti precum Meat Beat Manifesto, Front 242, Nitzer Ebb, Nine Inch Nails sau Skinny Puppy. Cristalizarea scenei techno din Detroit a dus la schimbarea treptată a programelor tânărului Mills, care includea din ce in ce mai multe piese ale noului curent. În 1988-1989 a format primul lui proiect de compoziţie - Final Cut - împreună cu Anthony Srock. Primele producţii Final Cut au urmat o linie de house, încet-încet îndreptându-se către industrial (la îndrumarea lui Chris Conelly, de la trupa scoţiană Finitribe). Mills a părăsit destul de repede Final Cut pentru a forma, în 1990, Underground Resistance şi a fost înlocuit în trupa de Joe Lafafa. Final Cut a scos ultimul album, Atonement v2.0 în anul 1998.

 

Jeff Mills s-a întâlnit cu Mike Banks în timp ce făcea un remix pentru Members Of The House (un grup de artişti de house şi garage), iar pasiunea lor comună a dus la formarea organizaţiei şi casei de discuri Underground Resistance. Underground Resistance a pornit ca o mişcare de guerillă muzicală, membrii fondatori fiind Jeff Mills, Mike Banks (a.k.a. Mad Mike, fost basist al trupei Parliaments, devenita ulterior Funkadelic şi pionierul minimalist Robert Hood (Robert Noise, Monobox). Membrii purtau măşti de ski şi uniforme de camuflaj negre, transmiţând prin intermediul muzicii lor mesaje sociale şi antisistem. Erau mai mult decât o trupa - erau una dintre puţinele organizaţii de techno cu un clar mesaj politic.

 

Pe lângă techno, în Underground Resistance se simt influenţe de electro, house, industrial, lo-fi, EBM şi multe alte stiluri. Pentru că trupa a avut un impact mult mai mare în Europa, membrii nu erau foarte conştienţi de acest succes. Mills povesteşte cum au fost sunaţi la un moment dat de un individ care spunea că a mixat piese de-ale lor în faţa a 20 de mii de oameni în Belgia, că reacţiile fuseseră extraordinare şi ca era foarte curios dacă mai aveau alte materiale în producţie. Cel care sunase era Joey Beltram. Acesta petrecea mult timp în Belgia unde mixa şi producea. Jeff Mills n-a părăsit niciodată în mod oficial Underground Resistance, doar ca în 1992, fiindu-i oferit un post ca DJ rezident la clubul Limelight din New York, s-a mutat din Detroit şi a încetat să mai colaborareze cu Banks şi cu Hood, cei doi cooptându-l pe Alan Oldham în locul lui Mills pentru a susţine concertele UR din acea perioadă. De-a lungul timpului, componenţa organizaţiei s-a tot schimbat, Andre Holland, Drexcyia, Los Hermanos (inclusiv DJ Rolando), fiind doar câţiva dintre membrii ce i-au urmat lui Jeff Mills. Ulterior, Robert Hood a părăsit şi el UR, iar Mike Banks a mai creat un proiect de techno - The Martian, împreună cu Drexciya, Eddie Fowlkes, James Pennington şi Octave One, producând la Red Planet, casa de discuri sub egida Underground Resistance.

 

Tot în 1992, după începerea resşdinţei la Limelight, Jeff Mills a pus bazele Axis, principala lui casă de discuri, în acelaşi timp producând şi pentru Tresor din Berlin. Ca toate casele de discuri create de Mills, Axis porneşte cu un concept, motto-ul fiind „Teoriile şi substanţele contingente sunt elementul fundamental care alimentează minţile conţinute de Axa noastră”. În 1993, Jeff Mills înfiinţează o sub-casa de discuri a Axis, Luxury Records, creată special pentru EP-ul Servo Unique, iar în 1996 - Purpose Maker, sub-casa pentru propriile creaţii de dans.

 

În 1999 apare tot sub Axis şi Tomorrow, punând sub semnul întrebării timpul ca singură măsură de referinţă a realităţii, de unde şi natura experimentală a EP-urilor aceastei noi sub-case de discuri. În 2003 Axis naşte 6277 (cu misiunea de a lansa noi artişti până la descoperirea vieţii pe planeta Marte, în anul 6277). Neinteresat de succesul imediat, noţiunea de hit nu este reprezentativă pentru Jeff Mills, singura lui piesa cu un succes internaţional extins fiind The Bells de pe Kat Moda EP. Interesul artistului pentru abstract, pentru subiecte metafizice explică şi conceptele din spatele muzicii şi a (sub)caselor sale de discuri. Muzica, în sine, există fără concept, însă actul creator este în cazul fiecărui artist rezultatul conceptual al frământărilor şi gândurilor sale, una din frământările lui Jeff Mills fiind contactul cu rasele extraterestre. De aici şi Contact Special, de aici şi 6277. Aceste concepte au contribuit la crearea unor comunităţi de artişti, multe dintre ele existând acum fără aportul lui.

 

Chinuit de mult de un gând, Jeff Mills a făcut coloana sonoră pentru Metropolis, (clasicul film mut al lui Fritz Lang din 1926), CD-ul apărând la Tresor în octombrie 2000. Deşi neacceptat ca versiune oficială, filmul cu această coloană sonoră experimentală a fost vizionat în întreaga lume, inclusiv în cadrul muzeului de muzică din Paris, la Royal Albers Hall din Londra şi la Festivalul Internaţional de film de la Viena. În acelaşi spirit a creat, în 2004, coloana sonoră a unui alt clasic - Three Ages al lui Buster Keaton (1923), CD-ul apărând la MK2 Music. Mills spunea că i-a fost foarte dificil să facă această coloană sonoră, stilul lui trebuind să fie adaptat pentru Three Ages, care este o comedie.

 

Pasionat de film, dar şi de fotografie, americanul a avut (în 1998) expoziţii Purpose Maker în Berlin şi Londra, iar în 2001 expoziţia Mono din Barcelona. Lucrând pentru Metropolis, artistul declară că uneori încerca să exprime ceva prin muzică, însă simţea că mesajul nu era complet. Ceea ce lipsea era partea vizuală, pe viitor propunându-şi să studieze mai mult legătura dintre imagine şi muzică. Turneul cinematic Three Ages a fost una dintre aceste explorari, petrecerile fiind o îmbinare de sunet şi imagine.

 

Spre deosebire de evoluţia lui ca un producător din ce în ce mai experimental, în cariera de DJ, Jeff Mills a fost ghidat mereu de construirea unor seturi repetitive, foarte energice, isterizante, seturi la care contribuie extraordinar de mult tehnica sa uimitoare. Mixând uneori peste 50 de piese într-o singură oră, folosind minim trei pick-up-uri şi un sampler sau un drum machine, pierzând foarte puţin timp pentru a aşeza piesele pe tempo, el reuşeşte să surprindă audienţa de fiecare dată, fiind comparabil pentru muzica techno cu turntable-iştii din muzica hip-hop. Mills declară că în fiecare seară în care mixează face greşeli tehnice (o dată pe luna chiar unele foarte grave), că are uneori nişte seri foarte proaste, dar că acestea apar automat în momentul în care încerci mereu să progresezi, să aduci ceva nou. Spunea chiar că s-ar simţi alarmat dacă nu ar greşi deloc, pentru că asta ar înseamna că nu este suficient de inovator şi de aventuros. De asemenea, spunea că parte din a fi un DJ bun o reprezintă abilitatea de a masca aceste greşeli astfel încât publicul să nu observe. E foarte important să accepţi şi să inveţi din criticile negative, însă să treci rapid peste ele.

 

Întrebat în legatură cu nouă moda a mixatului (cu ajutorul laptop-ului), artistul s-a declarat încă neinteresat de Ableton sau Final Scratch, spunând că, momentan, lucrul cu calculatorul nu oferă nimic solid. În plus, a menţionat că el preferă să facă diversele efecte live, cu ajutorul plăcilor. În momentul în care tehnologia se va fi perfecţionat suficient încât să ofere ceva ce mixatul clasic nu permite, atunci va deveni şi el interesat. Primul lui disc mixat a apărut în 1995 (la React, prin Sony Japonia), reprezentând performanţa lui live din Tokyo, de la Liquid Room. În 2004 a scos la Axis (şi apoi la React) CD-ul şi DVD-ul Exhibitionist, care, după cum îi spune şi numele, îl prezintă pe Mills în deplină splendoare a muzicii alese şi mai ales a tehnicii şocante. DVD-ul conţine mai multe mixuri şi două interviuri cu artistul.

 

Mereu inovator, necaracterizat de încercarea de a face piese de succes, un muzician cu o evoluţie graduală, un deschizator de drumuri prin controverse constructive (de la imaginea antipolitică din Underground Resistance, până la conceptele abstracte din spatele caselor lui de discuri, albumelor sau ale anumitor show-uri), de la stilul său neconvenţional de a mixa muzica electronică şi până la recrearea coloanelor sonore unor filme clasice, Jeff Mills este unul dintre numele care a contribuit foarte mult la dezvoltarea artei contemporane şi care încă mai are multe de transmis ca producător, ca DJ şi ca artist.

 

Dintr-un motiv sau altul, nu îi place să i se spună DJ, şi, având în vedere că este considerat părintele detroit techno de multe publicaţii din lume, poate este mai corect să fie numit o legendă. O legenda mereu inovatoare, originală şi plină de energie.

Trimite pe: Yahoo
THE MISSION 17th Years Anniversary Concert Katatonia @ Brasov Afterlife x The Mission | Saturday 14th of October @ Sala Polivalentă Ricchi e Poveri la București și Timișoara Candy Dulfer

Calendar evenimente

Abonează-te la NEWSLETTER